Berk Atan, actorul din serialul “Poveste din Anatolia”, vrăjit de frumusețea locurilor în care a filmat.

Imagini inedite de la filmările serialului ce va avea premiera luni seara, de la 20:00, la Kanal D.

Kanal D pregătește o experiență inedită și atractivă pentru telespectatorii săi, oferindu-le o călătorie senzațională în inima Anatoliei, precum și povești de viață pline de emoție, odată cu difuzarea  serialului „Poveste din Anatolia”.

Producția are premiera luni, 22 ianuarie, la ora 20:00, la Kanal D, iar telespectatorii vor avea șansa de a se bucura de fiecare detaliu de atmosferă al serialului.

O pleiadă de actori talentați interpretează personaje excelent conturate, iar imaginea insolită a Anatoliei prinde viață pe micul ecran, dezvăluind peisaje spectaculoase, ce vor face ca fiecare moment să fie unul memorabil pentru cei din fața micilor ecrane. Echipa de producție a serialului a adus autenticitate în fiecare scenă, iar rezultatul îi va purta pe telespectatori într-o lume plină de naturalețe nealterată.    

            

“Ne-am simtit împreună, întreaga echipă, ca într-o mare familie, iar bucuria de a lucra împreună trece dincolo de ecran, cu siguranță. Locurile, peisajele unice ale Anatoliei au adus mai mult realism și frumusețe fiecărei scene”, a spus Berk Atan, actorul care îl interpreteaza pe Taner, personajul central al serialului.

Taner este un tânăr sclipitor, cu vise mari, care face totul pentru binele familiei lui. Dragostea îi dă puterea să depășească orice obstacol;  întâmplările din micuța comunitate străjuită de muntele Gonul se împletesc cu emoțiile trăite de personajele centrale ale producției.  

Cu o distribuție talentată, regie și scenariu captivante, serialul “Poveste din Anatolia” se pregătește să surprindă telespectatorii, începând din 22 ianuarie, de la ora 20:00, în fiecare zi a săptămânii, de luni până vineri, numai la Kanal D. 

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?

Share on facebook
Distribuie pe Facebook!
Share on whatsapp
Distribuie unui prieten pe WhatsApp!
Share on email
Distribuie prin email!

URMĂREȘTE PAGINA CELEBRITIME!

DE ULTIMĂ ORĂ!

NOSTALGIA IMAGINARIUM revine la București! Când are loc festivalul de la Romexpo

oct. 25, 2026 @ 6:10

Jurnalismul de performanță, celebrat la CelebriTime Awards 2026. Personalități de televiziune, recunoscute pentru carierele lor

oct. 20, 2026 @ 21:49

Excelența academică și puterea cunoașterii, celebrate la CelebriTime Awards 2026 Antonio Momoc, Sabina Pop, Mihai Mănescu și Manuela Tăbăraș – personalități remarcate pentru contribuția lor în educație, cultură, creație intelectuală și leadership

oct. 20, 2026 @ 21:38

Daniela Sala Fofiu, femeia din spatele CelebriTime Awards 2026. O viziune transformată într-o seară dedicată excelenței

oct. 20, 2026 @ 21:26

Andreea Bălan, premiată la CelebriTime Awards 2026. O carieră construită prin talent, energie și pasiune pentru muzică

oct. 19, 2026 @ 21:52

Mirela Vescan, premiată la CelebriTime Awards 2026 pentru 35 de ani de excelență în arta machiajului

oct. 19, 2026 @ 21:44

Trei nume apreciate din familia Kanal D, premiate la CelebriTime Awards 2026

oct. 19, 2026 @ 21:35

CelebriTime Awards 2026 a reunit vedete și personalități de top la București. Andreea Bălan, Livia Graur, Romanița Iovan și alte nume sonore, în centrul unei seri dedicate excelenței

oct. 19, 2026 @ 21:25

CelebriTime Awards 2026: Personalități din televiziune, muzică, film, modă, sport și mediul academic, premiate la cea de-a doua ediție a galei

oct. 19, 2026 @ 21:16

„Puterea unei ținute”, de Florin Burescu – cartea care transformă stilul vestimentar într-o lecție de feminitate și încredere în sine

oct. 19, 2026 @ 21:08