Povestea din spatele Sistemului Goge inventat de o româncă specializată în domeniul sportiv

Roberta Goge s-a născut în familie de sportivi de performanță, bunicul, mama, tatăl fiind sportivi de performanță, astfel că și ea a intrat în lumea sportului prin tenis și atletism de performanță, până când o afecțiune la coloana vertebrală a obligat-o să abandoneze sportul de performanță.


Ulterior a mers pe drumul kinetoterapiei, a făcut facultatea de kinetoterapie pentru a înțelege afecțiunea sa, ce se întâmpla, și ce este de făcut. Câțiva ani mai târziu a hotărât ca drumul ei să continue în sport si a făcut mai multe cursuri de personal trainer, instructor de aerobic, nutriție urmând să intre în World Class ca personal trainer.


   ,,Toată călătoria mea a prins o întorsătură drastică în timpul sarcinii unde am acumulat 30kg și mai ales după naștere deoarece nimic din tot ce am învățat până la acel moment al vieții (kinetoterapie, nutriție, sport) nu mai funcționa. Ceva in interiorul meu se întâmpla încât nu reușeam să slăbesc, să eliberez kilogramele acumulate în sarcină.
   Acesta a fost momentul în care am înțeles că există ceva mai puternic decât toată teoria pe care o știam și care vedeam prin experiență că nu avea rezultate, așa am experimentat lucrul cu subconștientul și am înțeles cum funcționează mintea umană, cum ne sabotăm și nu ne dăm voie să schimbăm diferite domenii ale vieții din cauza că nu avem contact cu noi, cu mintea și corpul nostru.
   Așa am înțeles că nu suntem noi vinovați pentru kilogramele pe care le cărăm în plus, că de fapt emoțiile și tiparele pe care le avem sunt cele care ne conduc viața și mai ales alegerile alimentare”, menționează Roberta.

Așa a luat nastere programul sistemul GOGE care tratează toate cele 3 aspecte ale unei vieți sănătoase.
Sistemul Goge este un program de slăbit bazat pe:
1. REPROGRAMAREA MENTALĂ
2.SPORT
3.NUTRIȚIE

Eliberezi emoțiile și convingerile limitative legate de kg în plus, plus alte aspecte ale vieții care îți sabotează buna funcționare a organismului la kilogramele ideale.

Planul de antrenament are rol de tonifiere, toate vrem ca slăbirea să ducă la o piele hidratată, zvelta și strălucitoare, plus beneficiile pe care sportul le aduce în corp cum ar fi endorfinele.

Alimentația este stabilită în funcție de preferințele fiecăruia, de gust, program.
Aceasta nu este ceva strict care trebuie urmat ci doar un ghid cu alimentele potrivite pentru tipul de masă care urmează să fie consumat.

Motivul pentru kg pe care le avem în plus nu sunt din vina noastră.
EMOȚIILE , MINTEA SUBCONȘTIENTĂ sunt cele care ne “sabotează”.
   Mintea subconștientă este cea care ne conduce viața în proporție de 97%, rolul ei este să ne facă să fim bine, să ne simțim bine, în siguranță și control, iar în momentul în care noi ne propunem să slăbim, aceasta se simte amenințată și răspunde cu diferite blocaje.


   Prin programul pe care l-am creat, Sistemul GOGE, lucrăm asupra minții subconștiente și eliberăm blocajele/barierele care ne împiedică să avem kilogramele și aspectul dorit.

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?

Share on facebook
Distribuie pe Facebook!
Share on whatsapp
Distribuie unui prieten pe WhatsApp!
Share on email
Distribuie prin email!

URMĂREȘTE PAGINA CELEBRITIME!

DE ULTIMĂ ORĂ!

ARISTOCRAT EVENTS HALL, povestea unei locații exclusiviste 

mai 11, 2024 @ 17:12

ARISTOCRAT EVENTS HALL, locația preferată de vedete

mai 11, 2024 @ 17:03

ARISTOCRAT EVENTS HALL, locația ideală

mai 11, 2024 @ 16:56

Gabriela Cristea, soprana cu aspirații înalte!

apr. 21, 2024 @ 17:46

ARISTOCRAT EVENTS HALL, oferte de necombătut pentru anul 2024 

apr. 21, 2024 @ 17:38

FASHION FLAIR: LUXURY IN EVERY DETAIL

apr. 19, 2024 @ 10:23

Povestea unei seri de grație: SOIREES DE LA MODE, Ediția 34 – dedicată marelui Giorgio ARMANI

apr. 5, 2024 @ 4:44

Frumusețe Fără Compromisuri: Standardele PADIR pentru Produsele Cosmetice Sigure și Eficiente

mart. 13, 2024 @ 20:23

Ștefania Filip a organizat un eveniment de excepție de ziua femeii.

mart. 13, 2024 @ 17:46

Fabio Nita și Aura B lansează noua lor piesă ,,Vocea ta”.

mart. 13, 2024 @ 16:16