Vedetele s-au unit pentru a veni în sprijinul Asociației copiilor cu Handicap Fizic din România!

Gala ASCHF-R a avut loc în această seară într-un cadru de poveste.
Gala Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic-România a marcat încă un eveniment de succes, cu ocazia împlinirii celor 33 de ani de activitate.
Ana Maria Prodan și Florin Burescu, Brand Ambasadori ai asociației au avut o apariție extrem de elegantă și rafinată.

În cadrul evenimentului au partipat reprezentanți din cele 10 filiale ale Organizației, specialiști din vaste domenii de activitate, medicină, educație, asistență socială și psihologie, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, miniștrii experți în politici publice.
De departe cel mai așteptat moment al serii a fost și în acest an, show-ul Fashion al designerului Florin Burescu. 10 modele profesioniste au defilat alături de 10 tinere în fotoliu rulant.

De departe cel mai așteptat moment al serii a fost și în acest an, show-ul Fashion al designerului Florin Burescu. 10 modele profesioniste au defilat alături de 10 tinere în fotoliu rulant.

Alt moment emoționat a fost decernarea noului brand ambasador. Anamaria Prodan a acceptat să fie în fruntea organizației, alături de Florin Burescu (deja brand ambasador din 2022), să sprijine și să promoveze drepturile persoanelor cu dizabilități.
Seara s-a încheiat cu un recital de excepției al Mariei Constantin, care a ridicat sala în picioare.
Gazdele evenimentului au fost Gianni Coman și Alina Roxana Ionescu, doi tineri cunoscuți deja pentru implicarea lor în proiecte de incluziune socială.
Gala ASCHF-R, se clasează și în acest an ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente socio-culturale care adună în același loc oameni de o mare valoare.

“Sunt bucuroasă și mândră să primesc această titulatură. Vreau să felicit organizatorii, dar și părinții acestor copii. Promit să fiu mereu alături de ei”, declară Anamaria Prodan.

“Este minunat să pot aduce zâmbetul pe buzele acestor oameni greu încercați. Sunt deja de 2 ani în preajma lor și voi fi mereu. Mă bucur că am putut îndeplini un vis în viața acestor fete și că au putut defila ca adevărate “modele” ( de viață)”, menționează Florin Burescu.

“Mereu sunt alături de cei care nu au fost atât de norocoși în viață. Vreau ca muzica mea să le aline o parte din suferință!” ne mărturisește Maria Constantin.

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?

Share on facebook
Distribuie pe Facebook!
Share on whatsapp
Distribuie unui prieten pe WhatsApp!
Share on email
Distribuie prin email!

URMĂREȘTE PAGINA CELEBRITIME!

DE ULTIMĂ ORĂ!

ARISTOCRAT EVENTS HALL, povestea unei locații exclusiviste 

mai 11, 2024 @ 17:12

ARISTOCRAT EVENTS HALL, locația preferată de vedete

mai 11, 2024 @ 17:03

ARISTOCRAT EVENTS HALL, locația ideală

mai 11, 2024 @ 16:56

Gabriela Cristea, soprana cu aspirații înalte!

apr. 21, 2024 @ 17:46

ARISTOCRAT EVENTS HALL, oferte de necombătut pentru anul 2024 

apr. 21, 2024 @ 17:38

FASHION FLAIR: LUXURY IN EVERY DETAIL

apr. 19, 2024 @ 10:23

Povestea unei seri de grație: SOIREES DE LA MODE, Ediția 34 – dedicată marelui Giorgio ARMANI

apr. 5, 2024 @ 4:44

Frumusețe Fără Compromisuri: Standardele PADIR pentru Produsele Cosmetice Sigure și Eficiente

mart. 13, 2024 @ 20:23

Ștefania Filip a organizat un eveniment de excepție de ziua femeii.

mart. 13, 2024 @ 17:46

Fabio Nita și Aura B lansează noua lor piesă ,,Vocea ta”.

mart. 13, 2024 @ 16:16